Profesorul imberb este încă la
vârsta întrebărilor și, crede el, a descoperirilor. Recent a descoperit cu
stupoare că evanghelicii pot să manifeste simpatie vizavi de cruciadele
medievale! Oroarea profesorului nu a cunoscut margini, ceea ce l-a împins (în
ultima vreme este tras-împins de multe vânturi, unele venite de la Yale, altele
de la Mecca) să își dezgolească inima față de cititori aici.
Astfel se face că și-a rupt din timpul lui prețios pentru a se dedica (pentru
moment) instruirii cititorilor săi întru ale istoriei. Conform Coranului,
război drept pot purta numai mahomedanii împotriva necredincioșilor (restul
lumii), și fidel acestei înțelegeri, Conu Conțac înfierează nu doar pe cruciați, ci și pe cei
care încă mai susțin ideea că cruciadele au avut un efect pozitiv în istorie.
Articolul nu este nici pe departe
o analiză realistă a fenomenului cruciat și a cauzelor ce l-au produs, ci mai
mult o încriminare a creștinătății ce a cutezat să ia armele împotriva liftelor
păgâne ce martirizau atât pe creștinii din zonă cât și pe cei sosiți din Europa
sau de aiurea în pelerinaj în țara sfântă. Cutezanța creștinilor ce a
precipitat războaiele cruciate a fost o impertinență – susține Conu Conțac. Aceștia
doreau, culmea impertinenței, să viziteze Ierusalimul, de unde Mahomed s-a suit
cu hârzobul la cer! Or simpla lor prezență acolo ar fi spurcat locurile pe care
Islamul (religia păcii eterne) le sfințise prin cucerire.
După ce a dovedit că este un bun
cunoscător al cronicilor, Conu Conțac se aventurează în domeniul filozofiei
istoriei, elaborând asupra efectelor cruciadelor, ironizând pe cei care
consideră că absența unei energice reacții cruciate ar fi însemnat islamizarea
unei părți importante din Europa și implicit un regres istoric. Convins că are
adevărul în degetul său cel mic, el se antrenează, ciudat, nu într-un studiu de
istorie (oricum, istoria îi justifică tezele), nici măcar într-o dezbatere
polemică (cine ar fi capabil să-i conteste postulările?), ci într-o
intreprindere cu scopuri didactice, după mărturia proprie (scopul acestei postări nu este unul polemic,
ci unul didactic). Cititorii au nevoie să fie dăscăliți, altfel ar putea cădea în
eroarea de a aprecia pozitiv niște războaie de apărare a națiunilor creștine
împotriva celor musulmane.
Conu Conțac este la el acasă și
în domeniul matematicii. Știe să numere foarte bine. Ca să o demonstreze, el numără cruzimile comise
de cruciați (pe cel musulmane le trece sub tăcere sau le potcovește cu eufemisme). De asemenea, numără motivele pentru care evanghelicii ar trebuie să privească cu oroare la războaiele
în care soldații au purtat pe piept sau pe scut semnul crucii și, drept urmare,
să se lapede de creștinismul discreditat de cruciade în favoarea islamului
validat de jiahd. El crede în posibilitatea războaielor juste. Le găsește oridecâte
este vorba de jihad.
Mai mult, postulează că războaiele
crucii nu au avut nici un efect pozitiv asupra civilzației Europene, decât în
măsura în care cruciații au învățat ceva de la musulmani (probabil să își ia
mai multe neveste pe care să le fericească prin mutilare genitală și terorism
domestic, lepădând jurămintele
cavalerești prin care se obligau să respecte pe reprezentantele sexului frumos
- manifestări ale degeneratei credințe creștine!). Când este vorba de războaie,
efect pozitiv în istorie l-a avut numai jihadul. Și încă îl are! Coran dixit! Nu
este nevoie de nici o argumentatare, deoarece lucrurile sunt evidente. De aceea
ele pot fi obiect didactic, nicidecum polemic.
Apoi Conu Conțac sfătuiește
părintește pe cititorii săi să renunțe la concepția că creștinismul a avut
vreun aport pozitiv la dezvoltarea istorică. Este stupid să mai crezi că
civilizația modernă a fost o creație a Europei creștine, când istoria a dovedit
că musulmanii ne-au adus civilizația și cultura
și drepturile omului și libertatea religioasă și cea politică și societatea
democratică și asistența socială și emanciparea femeii, inclusiv Șaria!
La urma urmei, nu morala iudeo-creștină
a stat la baza societății moderne, ci cea care a creat cele 1001 de nopți și
inepții. Conu Conțac este, de asemenea, euforic când vorbește de meritele
(in)culturii mahomedane. Cruciații au adus cu ei la întoarcerea din Orientul
musulman admirația față de marile realizări ale civilizației dezvoltate la
Mecca și Medina. De atunci Europa a trăit sub fascinația civilizației islamice,
fascinație ce a produs în zilele noastre hibridul chrislam.
Pedagogul de școală nouă crede că este datoria
lui ca profesor să scoată pe oameni din bezna prejudecăților istorice. În
definitiv este bine să se știe că Europa datorează atât de mult islamului. Fericirea
Europei ar fi fost și mai mare dacă cruciadele ar fi lipsit din cronici și
otomanii ar fi ajuns să dea ovăz cailor lor din pristolul de la Roma!
Sfârșitul articolului este pe de
o parte o litanie în care sunt preamărite virtuțile morale și igienice ale sarazinilor, iar pe de altă
parte un rechizitoriu împotriva sălbaticilor și nespălaților cruciați ce au
oprit dezvoltarea istorică în cursul ei natural spre marxism-islamism. Vivat
Academia! Vivat Conu Conțac! Vivat Mahomed! Allah Akbar!
2 comments:
Toți istoricii știu că turcii selgiucizi după victoria lor de la Manzikert (1071), ce a distrus armatele bizantine, aveau în față posibilitatea cuceririi facile a Europei răsăritene. Cruciadele au oprit ofensiva musulmană ce amenința să învăluie Europa creștină. Și știind cât de toleranți au fost musulmanii față de alte religii, ne putem imagina soarta populațiilor din teritoriile ce ar fi fost cucerite de aceștia. Domnul Conțac are amnezie istorică atunci când vine vorba de islamizarea teritoriilor cucerite de musulmani de la Imperiul Bizantin, și faptul că au făcut-o cu sabia. Oare popoarele creștine – și spun „creștine” în sensul larg al cuvântului, nu aveau dreptul să recucerească teritoriile pe care le smulseseră cu sabia musulmanii Imperiului Bizantin?
Nu poți pretinde raționament sănătos de la unul care este contaminat de gândirea liberală (atât în domeniul politic cât și în cel teologic). Este la modă să lauzi islamul și să critici creștinismul. Domnul Conțac nu face excepție de la spiritul veacului.
Post a Comment