Cruciadele, Coranul și Conu Conțac

Profesorul imberb este încă la vârsta întrebărilor și, crede el, a descoperirilor. Recent a descoperit cu stupoare că evanghelicii pot să manifeste simpatie vizavi de cruciadele medievale! Oroarea profesorului nu a cunoscut margini, ceea ce l-a împins (în ultima vreme este tras-împins de multe vânturi, unele venite de la Yale, altele de la Mecca) să își dezgolească inima față de cititori aici.

Astfel se face că și-a rupt din timpul lui prețios pentru a se dedica (pentru moment) instruirii cititorilor săi întru ale istoriei. Conform Coranului, război drept pot purta numai mahomedanii împotriva necredincioșilor (restul lumii), și fidel acestei înțelegeri, Conu Conțac  înfierează nu doar pe cruciați, ci și pe cei care încă mai susțin ideea că cruciadele au avut un efect pozitiv în istorie.

Articolul nu este nici pe departe o analiză realistă a fenomenului cruciat și a cauzelor ce l-au produs, ci mai mult o încriminare a creștinătății ce a cutezat să ia armele împotriva liftelor păgâne ce martirizau atât pe creștinii din zonă cât și pe cei sosiți din Europa sau de aiurea în pelerinaj în țara sfântă. Cutezanța creștinilor ce a precipitat războaiele cruciate a fost o impertinență – susține Conu Conțac. Aceștia doreau, culmea impertinenței, să viziteze Ierusalimul, de unde Mahomed s-a suit cu hârzobul la cer! Or simpla lor prezență acolo ar fi spurcat locurile pe care Islamul (religia păcii eterne) le sfințise prin cucerire.

După ce a dovedit că este un bun cunoscător al cronicilor, Conu Conțac se aventurează în domeniul filozofiei istoriei, elaborând asupra efectelor cruciadelor, ironizând pe cei care consideră că absența unei energice reacții cruciate ar fi însemnat islamizarea unei părți importante din Europa și implicit un regres istoric. Convins că are adevărul în degetul său cel mic, el se antrenează, ciudat, nu într-un studiu de istorie (oricum, istoria îi justifică tezele), nici măcar într-o dezbatere polemică (cine ar fi capabil să-i conteste postulările?), ci într-o intreprindere cu scopuri didactice, după mărturia proprie (scopul acestei postări nu este unul polemic, ci unul didactic). Cititorii au nevoie să fie dăscăliți, altfel ar putea cădea în eroarea de a aprecia pozitiv niște războaie de apărare a națiunilor creștine împotriva celor musulmane.

Conu Conțac este la el acasă și în domeniul matematicii. Știe să numere foarte bine. Ca să o demonstreze, el numără cruzimile comise de cruciați (pe cel musulmane le trece sub tăcere sau le potcovește cu eufemisme). De asemenea, numără motivele pentru care evanghelicii ar trebuie să privească cu oroare la războaiele în care soldații au purtat pe piept sau pe scut semnul crucii și, drept urmare, să se lapede de creștinismul discreditat de cruciade în favoarea islamului validat de jiahd. El crede în posibilitatea războaielor juste. Le găsește oridecâte este vorba de jihad.

Mai mult, postulează că războaiele crucii nu au avut nici un efect pozitiv asupra civilzației Europene, decât în măsura în care cruciații au învățat ceva de la musulmani (probabil să își ia mai multe neveste pe care să le fericească prin mutilare genitală și terorism domestic, lepădând jurămintele cavalerești prin care se obligau să respecte pe reprezentantele sexului frumos - manifestări ale degeneratei credințe creștine!). Când este vorba de războaie, efect pozitiv în istorie l-a avut numai jihadul. Și încă îl are! Coran dixit! Nu este nevoie de nici o argumentatare, deoarece lucrurile sunt evidente. De aceea ele pot fi obiect didactic, nicidecum polemic.

Apoi Conu Conțac sfătuiește părintește pe cititorii săi să renunțe la concepția că creștinismul a avut vreun aport pozitiv la dezvoltarea istorică. Este stupid să mai crezi că civilizația modernă a fost o creație a Europei creștine, când istoria a dovedit că musulmanii  ne-au adus civilizația și cultura și drepturile omului și libertatea religioasă și cea politică și societatea democratică și asistența socială și emanciparea femeii, inclusiv Șaria!

La urma urmei, nu morala iudeo-creștină a stat la baza societății moderne, ci cea care a creat cele 1001 de nopți și inepții. Conu Conțac este, de asemenea, euforic când vorbește de meritele (in)culturii mahomedane. Cruciații au adus cu ei la întoarcerea din Orientul musulman admirația față de marile realizări ale civilizației dezvoltate la Mecca și Medina. De atunci Europa a trăit sub fascinația civilizației islamice, fascinație ce a produs în zilele noastre hibridul chrislam.

Pedagogul de școală nouă crede că este datoria lui ca profesor să scoată pe oameni din bezna prejudecăților istorice. În definitiv este bine să se știe că Europa datorează atât de mult islamului. Fericirea Europei ar fi fost și mai mare dacă cruciadele ar fi lipsit din cronici și otomanii ar fi ajuns să dea ovăz cailor lor din pristolul de la Roma!

Sfârșitul articolului este pe de o parte o litanie în care sunt preamărite virtuțile morale și  igienice ale sarazinilor, iar pe de altă parte un rechizitoriu împotriva sălbaticilor și nespălaților cruciați ce au oprit dezvoltarea istorică în cursul ei natural spre marxism-islamism. Vivat Academia! Vivat Conu Conțac! Vivat Mahomed! Allah Akbar!