Cum răsplătește Domnul pe cei care nu se rușinează să Îl mărturisească

Am ajuns la finele timpului de armată când fiecare soldat număra cu înfrigurare zilele care mai rămăseseră de slujit țara. Mai erau câteva zile, și trebuia să fim anunțați că plecăm acasă. Dar în loc să primim vestea bună că ne eliberăm din armată, am primit ordin de sus să fim concentrați pentru încă două luni la munci agricole! În loc să plecăm acasă, am fost duși pe teren să recoltăm porumbul ce tremura pe câmpurile lipsite de culegători civili. 

După prima zi depresia s-a instalat printre soldați. Eram epuizați și cu moralul la pământ. În seara aceea a apărut în mijlocul nostru un ofițer care a întrebat: Care este soldatul Rădoi? Mi-era teamă ca nu cumva să fiu acuzat că nu am lucrat cu inimă pe tarlaua cu porumb. Dar nu a fost așa. Ofițerul a anunțat că la comandamentul batalionului s-a luat hotărârea de a răsplăti doi soldați cu suspendarea timpului de concentrare prelungită cu două luni. Unul din cei doi am fost eu.

L-am întrebat pe ofițerul ce ne adusese vestea bună cum se face că eu am fost ales pentru această recompensă? Răspunsul lui a fost că șeful batalionului a introdus măsura respectivă tocmai pentru a mă răsplăti ]n urma modului exemplar în care am slujit unitatea militară ca agent de aprovizionare. Mi-am adus aminte că în momentele în care colonelul se afla în mașina ce eu o conduceam l-am confruntat de mai multe ori cu Evanghelia. Odată i-am spus: „Domnule colonel, știu că și dumneavoastră credeți în Dumnezeu!” la care el mi-a zis doar atât: ”De unde știi tu? De fapt așa este, și eu cred.” 

Când suntem gata să dăm socoteală de nădejdea care este în noi, Dumnezeu face minuni. Minunea făcută la comandamentul batalionului în care am slujit ca soldat a fost că din niște ofițeri împotrivitori față de Evanghelie a făcut oameni care să răsplătească pe cei ce le-au mărturisit pe Domnul Isus.