Am ajuns în fața colonelului care de îndată ce m-a văzut
m-a luat la întrebări răstite:
„Măi Rădoi, ce vrei să spui cu afirmațiile tale pe care
le-ai făcut înaintea companiei? Cine ți-a băgat în cap ideile acestea despre
existența lui Dumnezeu?” S-a încins un dialog care mi-a permis să trec la ceea
ce credeam că îl va atinge pe interlocutorul meu.
„Domnule colonel, dați-mi voie să vă spun cum L-am
cunoscut pe Dumnezeul despre care voi spuneți că nu există.” Și am început să
îi prezint istoria convertirii mele de la petrecerile păcătoase ale lumii la
credința mântuitoare în Domnul Isus. L-am văzut cum asculta cu atenție cum îi
relatam felul meu de viață anterior, când eram ahtiat după plăcerile păcatului,
apoi modul în care Dumnezeu mi-a atras atenția prin Cuvîntul său și m-a oprit
din alergarea mea spre iad, și clipa mare când m-am hotărât să mă pocăiesc. Am
încheiat spunându-i că Dumnezeul Bibliei mi-a schimbat viața și Lui îi datorez
existența mea nouă trăită de atunci cu demnitate în integritatea adusă de
credință!
I-am relatat felul în care unchiul meu, un preot ortodox
foarte dedicat slujbei ce o făcea, a încercat să mă oprească de pe calea pocăinței,
dar nu a reușit decât să îmi crească determinarea de a sta lângă Domnul meu
care a plătit cu sângele Său pentru păcatele mele. Am încheiat spunându-i că dacă
cei din armată își închipuie că mă vor abate de la calea îngustă pe care am
pornit, se înșeală, deoarece nimeni și nimic nu mă mai poate întoarce înapoi! Se
vedea că ofițerul însărcinat cu propaganda de partid în batalion era mișcat de
cele ce auzise. Nu a spus decât: „Bine, măi Rădoi, poți să pleci!”
După câteva zile s-a anunțat că batalionul are nevoie de o
persoană care să se ocupe de aprovizionare, inclusiv de transportul
alimentelor. Un astfel de post era râvnit de fiecare soldat. Șoferul însărcinat
cu aprovizionarea batalionului avea libertatea să plece cu camionul din unitate
când voia, în interes de serviciu, de obicei mânca la popota ofițerilor și i se
acordau peste 50 de zile de permisie anual. Șeful de Parc a venit în mijlocul
soldaților și a anunțat că șoferul ales pentru aprovizionare nu era altul decât
Nicolae Rădoi. Atunci au văzut colegii că luarea mea de poziție nu m-a costat,
așa cum mi se promisese de căpitanul ultragiat de intervenția mea, ci,
dimpotrică, m-a avansat. Ulterior Șeful de Parc mi-a destăinuit că alegerea a
fost făcută de colonelul care prinsese drag de mine pentru curajul ce l-am avut
să apăr credința în Dumnezeu.
No comments:
Post a Comment