Silvia Tărniceriu, Genovieva Sfatcu și Corul copiilor din Iași la Caransebeș

Era anul de grație 1978, când Biserica Baptistă din Caransebeș, care apucase pe drumul independenței față de autoritățile eclesiastice vândute partidului, a hotărât să invite Corul Copiilor din Iași să vină în zona noastră pentru a efectua un tur al Bisericilor locale în nevoie de revitalizare spirituală. Invitația a fost acceptată și ne-am trezit în casă cu vreo 25 de copii dornici să slujească prin cântare Bisericile ce își exprimaseră interesul de a-i avea. Corul era condus de cele două surori ce deveniseră atît de cunoscute în România pentru lucrarea cu copii în domeniul studiului biblic și în cel muzical. Corul Copiilor din Iași era un fenomen printre baptiști. Bine instruiți, cântau cu viață și motivau pe ascultători să laude și ei pe Domnul cu toată inima și să ia în serios trăirea în sfințenie.  

În paranteză spus, Securitatea depunea eforturi serioase pentru a împiedica activitatea acestui cor. Urmăreau mai tot timpul pe cele două surori ce dirijau corul, le amenințau cu închisoarea, „sfătuiau” pe părinții copiilor să nu îi mai lase la Biserică și la cor, etc., dar nimic nu a putut pune capăt misiunii Corului Copiilor din Iași. Când i-am auzit prima dată am hotărât imediat că trebuie să vină și la Caransebeș. Cele două surori îmi erau cunoscute deoarece își exprimaseră dorința de a se alătura Comitetului ALRC, dar imediat după primirea lor în Comitet au fost contactate de Iosif Țon și convinse să se retragă, deoarece „lupta politică nu era potrivită pentru credincioșii baptiști!” Noi cunoșteam riscurile mari pe care și le asumau ceice intrau în Comitetul Apărării Libertății Religioase și de Conștiință, și de aceea nu am insistat de nimeni să se alăture și nici să rămână în Comitet. Am fost conștienți că Dumnezeu are pentru fiecare credincios o chemare, și consideram că lucrarea cu copiii era chemarea celor două surori la vremea aceea. Corul Copiilor din Iași era oglinda hărniciei, creativității și dăruirii lor în lucrarea Domnului. Deși se știa de riscul asocierii cu Biserica Baptistă din Caransebeș, cele două surori au primit cu drag să vină cu Corul Copiilor la noi.

Acum îi aveam pe toți în casă. Copiii nu erau de loc pretențioși. Se mulțumeau să doarmă înghesuiți în paturi sau chiar pe jos. Erau foarte ascultători de cele două instructoare ale lor. Împreună cu alți frați care aveau ca și mine un automobil, i-am dus prin bisericile locale ajungând până la Hațeg, unde era păstor Petre Dugulescu. Securitatea fierbea de mânie, dar nu putea interveni în nici un fel. Zilele acelea au fost dintre cel mai memorabile. Bisericile care i-au primit pe copiii din Iași au fost binecuvântate peste măsură. Cred cu tărie că cele două surori au avut realizări mari în viață și datorită faptului că prin corul instruit de ele au adus frumusețe și încîntare prin Biserici și prin casele credincioșilor, care nu au pregetat să mulțumească lui Dumnezeu pentru ele și să le binecuvinteze la rândul lor.

Îmi amintesc de momentele pe care le-am petrecut cu copiii Corului la gară în seara când trebuiau să plece înapoi spre Iași. Le-am cerut să cânte câteva cântări pe peronul gării, ceea ce au și făcut. Printre cântările intonate s-a aflat una ce avea accente profetice pentru regimul comunist, Căderea zidurilor Ierihonului. Cântările Corului Copiilor au fost receptate nu numai de călătorii din gară, ci și de funcționarii birourilor din clădirile gării și de locuitorii blocurilor din jur. Ferestrele tuturor s-au deschis repede de îndată ce copiii au început să cânte. Aprecierea ascultătorilor s-a concretizat în final prin aplauze zgomotoase. Securitatea s-a temut să intervină, dar imediat ce copiii au plecat cu trenul și eu m-am suit în mașină să plec spre casă, am fost oprit de niște milițieni și securiști furioși care mi-au luat carnetul de conducere și m-au amenințat cu arestarea pentru că am cântat în gară! De fapt eu nu mă oprisem din cântat! Ei nu puteau să vadă însă cântarea inimii mele, cântare ce se intețise după ce am avut timp de o săptămână pe acei copii minunați în casa noastră.