De-abia fusesem recrutat în armată și făceam eforturi de a
mă orienta la fața locului în cazarmă, printre plutoane, când am fost convocați
cu toții la prima noastră ședință de orientare politică. Un căpitan de plai a considerat
că cel mai important lucru ce trebuia să îl știm ca soldați era că din moment
ce reprezentanții proletariatului puseseră mâna pe conducerea țării, Dumnezeu
fusese eliminat din armata muncitorească. Prin urmare de-a declarat emfatic, că
Dumnezeu nu există! Și-a rotit ochii peste cei prezenți să vadă dacă toți sunt
de acord cu teza lui, mai bine zis a ideologiei pe care o reprezenta stângaci.
Am cerut voie să vorbesc și, după ce mi s-a dat permisiunea, am spus:
„Tovarășe căpitan, este o minciună ceea ce ați spus.
Dumnezeu există și nimeni nu poate nega existența lui fără a se face de
rușine!” Mai erau acolo de față câțiva pocăiți între cei 60 de soldați
prezenți, dar niciunul nu a intervenit, ci toți au tăcut. Atunci un credincios
ortodox a luat cuvântul și a zis: „Rădoi are dreptate! Dumnezeu există!”
Drept urmare a poziției pe care am luat-o la prima
ședință de orientare politică, ofițerul m-a amenințat că mă va scoate la
raportul batalionului să dau socoteală de credința mea (ce venea în
contradicție cu ideologia oficială a conducerii armatei române), ceea ce s-a și
întâmplat. După raport am fost convocat la comandamentul batalionului să dau
ochii cu colonelul ce răspundea atât de propaganda marxistă, fiind activist de
partid, cât și de activitatea militară a batalionului. Era un om vestit pentru
asprimea lui. Toți soldații mă compătimeau pentru ceea ce urma să mi se
întâmple când voi da ochii cu colonelul.
No comments:
Post a Comment