Întoarcerea mea la Domnul a fost de aşa natură încât nu poate fi explicată decât prin intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu. Am crescut până la vârsta maturităţii într-o familie obişnuită de oameni care se credeau ortodocşi, din satul Turnu Rueni. Erau oameni gospodari care practicau „religia strămoşească,” dar nu cunoşteau în realitate pe Domnul şi mântuirea Lui.
Invitat să merg la adunarea pocăiţilor
După ce am atins vârsta tinereţii, plăcerea mea mare era să particip la nedeile săteşti care adunau un număr mare de oameni la joc. În jurul datei de 14 octombrie satul nostru avea anual o astfel de nedeie, pe care o aşteptam cu multă nerăbdare. Satele din jur aveau şi ele nedeile lor, la care de asemenea participam deoarece îmi plăceau petrecerile. Înaintea nedeii ce urma să aibă loc în satul nostru, am contactat pe tâmplarul satului, unul numit Andri, şi i-am cerut să îmi pună ferestre la casă. Acesta mă invitase înainte la întrunirile Bisericii Baptiste, dar nu am vrut să aud de aşa ceva. I-am spus foarte direct că eu nu voi merge la pocăiţi pentru nimic în lume, deoarece acolo merg numai oamenii reduşi sau proşti. Ei bine, de data aceea Andri Tâmplarul mi-a spus că este foarte ocupat, şi că dacă vreau să vină mai curând să îmi facă ferestrele, să răspund şi eu invitaţiei lui de a veni la adunarea pocăiţilor. Văzând că aşa stau lucrurile, am hotărât să merg la întrunirea pocăiţilor într-o vineri seara. Nu voiam să merg duminica, deoarece aş fi fost văzut de săteni, ceea ce nu îmi convenea. Mă gândeam că vineri seara nu mă va vedea nimeni, şi nu va şti nimeni că am mers la pocăiţi.
Confruntat cu adevărul lui Dumnezeu
Când a venit vineri seara, am spus părinţilor mei că voi merge la adunarea pocăiţilor. Mama nici nu s-a gândit să mă urmeze, dar tata, un beţivan, a hotărât în acea seară să vină cu mine la pocăiţi. Cel care a predicat Cuvântul lui Dumnezeu în seara aceea a fost un verişor de al doilea de al tatei, Ilie Albu, un om simplu, ce nu avea probabil nici şapte clase. Era ţăran, dar când a deschis gura şi a început să proclame Cuvântul lui Dumnezeu, a făcut-o cu toată inima. Se vedea că omul acela cunoştea Cuvâtnul lui Dumnezeu, şi se mai vedea că îl crede cu toată inima. Lucrul acesta m-a făcut să dau atenţie celor spuse, şi în curând am constatat că fiinţa mea întreagă a început să vibreze la Cuvântul Domnului. Cel de la amvon a vorbit despre cerul nou şi pământul nou, pe care Dumnezeu le pregăteşte pentru cei ce se pocăiesc de păcate, deoarece în acea creaţie nouă a lui Dumnezeu nu va intra nimic necurat. Pe parcursul vorbirii a făcut o comparaţie între lucrurile de jos, care vor arde, şi cele de sus, care vor rămâne pentru veşnicie ! Dintr-o dată părul mi s-a ridicat şi am înţeles că eu nu eram pregătit pentru cerul nou şi pământul nou, deoarece iubeam aşa mult lucrurile acestei lumi, şi căutam plăcerile ei păcătoase.
Decizia de a accepta chemarea Domnului
Şi până atunci am crezut în Dumnezeu. De fapt, mama mea m-a învăţat de la vârsta de 4 ani să mă rog şi dimineaţa şi seara. Aveam frică de Dumnezeu, dar în seara aceea am fost cuprins de o frică deosebită. Înţelegeam că fiind neinteresat de Cuvântul lui Dumnezeu, eu am arătat lipsă de respect faţă de Dumnezeul care m-a creat ! Vedeam că tot interesul meu până atunci a fost cum să îmi satisfac plăcerile păcătoase, fără să mă intereseze ceea ce Dumnezeu voia de la mine ! În timp ce predicatorul vorbea, simţeam că lucrurile lumii şi plăcerile ei deveneau tot mai neînsemnate şi tot mai străine de inima mea, pe când lucrurile despre care vorbea Scriptura prindeau viaţă având tot mai mult contur. Mi-am zis că nu vreau să pier odată cu lucrurile lumii, ci vreau să ajung să mă bucur de cerul noi şi de pământul nou, de aceea, când serviciul acela divin s-a încheiat, eu am spus tatălui meu : “Din seara aceasta eu am terminat cu lumea, şi mă pocăiesc.” Auzind de marea mea hotărâre, tatăl meu mi-a spus : « Şi eu mă pocăiesc ! » Aşa a intrat mântuirea în casa noastră.
Încercări de a mă întoarce din cale
Ulterior l-am contactat pe Andri, şi i-am spus că nu mă mai interesează ferestrele, deoarece aveam acum o altă preocupare : pocăinţa. Când am ajuns acasă, şi am comunicat hotărârea mea, cele două bunici ale mele au încercat să mă întoarcă de pe Calea Domnului, spunându-mi să amân această hotărâre, şi să mă duc să mă relaxez la nedeie (până atunci eu eram unul din cei mai importanţi oameni ai satului în oragnizarea nedeii). Ele credeau că prin participarea la nedeia ce urma să aibă loc, pofta după petreceri se va reinstala în viaţa mea, şi voi uita de decizia de a mă pocăi. Dar eu am constatat că din ceasul în care am hotărât să mă pocăiesc, nu am mai vrut să aud de nedeie şi de petreceri. Dumnezeu mi-a schimbat gândirea şi inima, fără ca eu să fac eforturi. Singurul lucru ce eu l-am făcut este că am răspuns invitaţiei de a mă întoarce la Domnul acceptând mântuirea pe care El mi-o oferea în dar. A doua zi Andri a venit la noi şi mi-a adus o Biblie. Ardeam de nerăbdare să citesc Cuvântul lui Dumnezeu.
În singurătate cu Biblia
De aceea am plecat pe o perioadă de şase săptămâni cu turma de oi, pentru a fi singur cu Domnul şi pentru a citi Scripturile. Pe bunicul meu, care era şi el cu turma, l-am trimis acasă. Simţeam nevoia de a petrece timp cu Mântuitorul meu, fără a fi deranjat de cineva. Cele şase săptămâni le-am petrecut citind Cuvântul lui Dumnezeu, cântând, şi rugându-mă. Ţin aşa de bine minte acele zile. Se părea că îngerii lui Dumnezeu au venit să îmi ofere bucuria cea mai mare ! Şi de fapt aşa era. Eu primisem Cuvântul Domnului şi bucuria mântuirii, o bucurie de negrăit, şi care nu mai m-a părăsit niciodată de atunci. Intensitatea aceea a bucuriei am mai simţit-o o singură dată în viaţă, şi aceasta s-a întâmplat în închisoare, unde am fost iarăşi singur cu Domnul. Acolo în închisoare, El mi-a vărsat în suflet din nou plinătatea bucuriei lui.
Chemat şi păzit de Domnul
Aşa am ajuns să-l cunosc pe Mântuitorul meu, Domnul Isus Christos. Nu eu l-am căutat, ci El m-a căutat pe mine. În schimbul bucuriilor păcătoase pe care le căutasem eu până atunci şi la care am renunţat în seara aceea când Domnul mi-a vorbit atât de clar, El mi-a dat adevărata bucurie a vieţii veşnice. Am acum 70 de ani, dar cerul nou şi pământul nou pe care le-am privit zugrăvite atunci în predica la care m-am pocăit, nu s-au estompat, ci dimpotrivă au devenit realităţi tot mai pregnante pentru mine. Dacă n-ar fi fost această nădejde a cerului în viaţa mea, nu aş fi acceptat să merg la închisoare pentru credinţa ce am adoptat-o atunci. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a căutat şi m-a chemat şi mi-a dat o chemare atât de minunată, chemarea la mântuire. Îi mulţumesc că El a fost credincios şi m-a ţinut în mâna Sa. De asemenea, ştiu că El mă va păzi până la capăt. Pot şi astăzi să cânt cu bucurie reală cântarea “O, scumpă zi când Te-am primit, Isuse, Salvatorul meu !”
No comments:
Post a Comment