La adăpostul minciunii sau Cum se scuză cei ce nu vor să apere adevărul

   

Cine te crezi, de judeci pe alţii? Lasă că îi va judeca Dumnezeu!

Ce rost are să dezgropi acum lucrurile trecutului? Nu ajută nimănui!

Nu ne-a chemat Hristos la dragoste? A expune păcatele altora nu este dragoste! Dragostea acoperă o sumedenie de păcate!

Aşa mi se spune când vorbesc sau scriu despre persecuţiile ce le-am îndurat din partea celor ce se numesc „fraţi” şi din partea autorităţilor comuniste!

Noi nu facem politică! – spun unii pe care îi solicit să depună mărturie despre timpurile persecuţiilor Bisericii lui Hristos. Mai mult, ei afirmă lucrul acesta cu un aer de superioritate, vrând să condamne implicit pe cei care depun mărturie. Sărmanii, ei nu ştiu că de fapt fac politică, dar nu a Domnului cerului, ci a domnului puterii văzduhului!

Suntem angajaţi într-o luptă pentru Adevăr. Satan mânuieşte cu multă eficacitatea minciuna, nu numai prin adepţii lui cu ajutorul cărora împrăştie minciuna, ci şi prin adepţii Domnului Isus care nu vor să spună adevărul, întrucât Adevărul are consecinţe, şi ei nu sunt gata să plătească preţul pentru Adevăr. Pe la congrese, unde se înghesuie trădătorii menţinuţi prin laşitatea poporului în funcţii de conducere, se vorbeşte de trei categorii de oameni dar nu în relaţie cu Adevărul. Unii în uniformă, alţii fără, unii cu carnet, alţii… dar slujind acelaşi partid; oare câte categorii sunt în realitate?

O să expun şi eu trei categorii de oameni ai Bisericii în relaţie cu evenimentele perioadei persecuţiei comuniste.

1. Cei      care au contribuit la persecuţia fraţilor lor fără să se pocăiască, şi de      aceea condamnă pe cei care depun mărturie cu privire la acele vremuri. Aici      se încadrează cei ce au ocupat posturi de conducere la Comunităţi şi la      Uniune sub comunişti (unii din ei au dat faţă cu Judecătorul drept, alţii      urmează să dea faţă cu El). Ei au ocupat acele posturi numai după ce au      semnat declaraţii de cooperare cu duşmanii lui Hristos! Tot aici se      încadrează cei ce nu aveau funcţii oficiale, dar figurau pe listele de      informatori ai securităţii, mişunând în număr foarte mare în Bisericile      Domnului Hristos. Aceştia toţi, nu numai că au trădat pe fraţii lor      cauzând unora suferinţe mari, dar la ora actuală ei continuă să asuprească      pe fraţii Domnului Isus, deoarece calomniază şi încearcă să discrediteze      mărturiile oferite de credincioşii persecutaţi, atacând caracterul celor      ce oferă mărturiile. Unii rescriu istoria pentru a se justifica sau pentru      a măslui lucrurile. Culmea ironiei, câţiva din trădătorii menţionaţi se      autoproclamă apărători ai drepturilor credincioşilor sub communism, când      toată lumea cunoaşte activitatea lor de slujire a guvernului communist      atât în interior, cât şi în exterior! Cum se publică vreo informaţie care le      expun faptele făcute la întuneric, ei îşi asmut haita de apărători      împotriva celor ce spun Adevărul şi pornesc campania de calomniere. Se pare că încă      mai sunt de folos stăpânilor lor, dacă aceştia le oferă cerberi spre      apărare.
2. O altă categorie este a celor care cunosc adevărul despre trădarea fraţilor şi despre persecuţie, dar      preferă să rămână tăcuţi, deoarece nu vor să se expună atacurilor celor      din prima categorie. Îşi justifică laşitatea cu versete din Scripturi care      nu au nimic de-a face cu situaţia descrisă. Tac pentru că la conducere      sunt încă cei care şi-au asumat slujba lui Iuda, sau descendenţii      acestora, şi nu e bine să te pui rău cu autorităţile, „ci trebuie să le fii supus.” Şi      aceştia vând adevărul, când Scriptura ne îndeamnă foarte solemn să nu      vindem adevărul.
3. Să      mulţumim lui Dumnezeu că, într-o vreme când Adevărul este suprimat sau relativizat,      există încă o categorie de oameni: cei care nu tăinuiesc adevărul de frica      altora, ci îl proclamă cu curaj. Sunt cei care încă mai cred că este o      datorie să spunem adevărul şi să apărăm adevărul. Generaţiile viitoare vor      fi slujite de adevărul pe care îl spunem, şi nicidecum de neadevărul ce      rezultă din refuzul expunerii adevărului de dragul compromisurilor. Aceştia      iubesc cu adevărat pe fraţii lor care i-au trădat, deoarece îi îndemnă la      pocăinţă, ca astfel să scape de judecata de la sfârşit.

„Pentru că ziceţi: „Avem ca loc de scăpare neadevărul şi ca adăpost minciuna, de aceea... când va trece urgia apelor năvălitoare veţi fi striviţi de ea” (Isaia 28:15,16, 18). Când va veni judecata lui Dumnezeu toţi cei „n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi...” ci „au trădat adevărul, găsind plăcere în nelegiuire, vor fi osândiţi” (2 Tesaloniceni 2:10, 12). Va urma