Tuesday, November 20, 2012
Cât de bogat ești? Fă-ți bine socotelile!
Un autor american, Robert Hill, a fost invitat împreună cu soția sa în Thailanda la o celebrare a monarhiei thailandeze. Pe când străbăteau capitala, orașul Bangkok, într-un taxiu, șoferul, un tânăr care știa puțină engleză, a început o conversație cu autorul american. Prima întrebare a fost referitoare la orașul în care locuia familia Hill. Când autorul i-a spus că locuiau în Richmond, Virginia, șoferul a tras concluzia că avea de-a face cu oameni bogați („rich” în engleză înseamnă „bogat”). Râzând, Robert i-a spus că nu erau bogați. Neîncrezător, șoferul a continuat cu întrebările și s-a interesat dacă familia are vreo mașină. ”Două,” i-a răspuns Robert. La întrebările privind mărimea casei în care locuiesc, Robert i-a comunicat că locuiesc într-o casă modestă cu zece camere. „Zece camere?” a exclamat admirativ șoferul. „Familia mea locuiește într-o casă cu două camere” a continuat el discuția. Următoarea întrebare a fost în legătură cu copiii și școala acestora. Robert i-a povestit despre cei patru copii sănătoși pe care îi aveau, doi la universitate și doi în liceu. Șoferul s-a oprit din șirul întrebărilor și a rămas tăcut o bună bucată de vreme, după care a mai pus o întrebare: „Și zici că nu ești bogat?” Domnul Hill a zâmbit și în adâncul inimii a recunoscut că era foarte bogat, deși până atunci nu s-a considerat așa.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment