Aşchia şi butucul – o lecţie de înţelepciune populară

O vorbă din popor spune că aşchia nu sare departe de butuc. Ce are însă aşchia de a face cu alegerile Cultului Baptist din România? Ne-am obişnuit cu alegerile din timpul comunismului şi am înţeles că erau o farsă, chiar la nivelul bisericilor evanghelice. Toţi ştiau că în frunte ajungeau oamenii guvernului, adică trădătorii fraţilor lor. Cei din frunte nici nu îşi mai dădeau silinţele să pară independenţi de Departamenul Cultelor. Singurul lucru ce îi interesa era cum să manifeste mai multă slugărnicie în faţa regimului pentru a-şi perpetua poziţiile.

Vremurile s-au schimbat, dar nu şi năravurile din fire. Şi cum cei de la conducere dovedesc că au fire din plin, ne oferă din nou un spectacol dezolant al dorinţei după putere căreia îi cad victime principiile creştine. Biblia spune că un prezbiter trebuie să fie fără prihană (să posede integritate) şi să aibă o bună mărturie... Adică să fie om de principii, să manifeste corectitudine. Nimeni nu ştie ce s-a petrecut la Timişoara cu ocazia alegerilor. Cum de au ajuns să voteze mai mulţi oameni decât numărul certificat al delegaţilor? Dacă nu se ştie precis cine poartă vina, totuşi se ştie foarte bine ce ar fi trebuit să facă preşedintele ales, ca urmare a situaţiei  descrise. Da, ştim ce ar fi trebuit să facă, dacă ar fi fost un om principial.

Dacă preşedintele ales al Cultutlui Baptist ar fi fost un om cu o bună mărturie şi ar fi fost interesat de binele comunităţii baptiste, iar nu de binele personal, de îndată ce au fost semnalizate nereguli în certificarea delegaţilor şi în procesul de votare, care aparent i-au dat lui câştig de cauză, ar fi declarat alegerile nule, ar fi certificat din nou delegaţii şi ar fi vegheat ca votarea să se facă într-un mod care ar fi eliminat suspiciunile. Şi ar fi făcut lucrul acesta chiar dacă ar fi pierdut alegerile! Dar omul nostru nu a vrut să fie deasupra suspiciunilor. Pentru el a fost mai important să câştige o poziţie temporară la care ţine atât de mult, decât să dea celor prezenţi şi posterităţii un exemplu de integritate care să fi fost urmat de toţi cei ce ar fi venit la conducerea Cultului Baptist în anii următori! Când a avut de ales între poziţie şi integritate, preşedintele a ales poziţia sacrificând integritatea.

De fapt el nu a făcut altceva decât să urmeze exemplul tatălui său, care timp de câteva decenii a sacrificat principialitatea în favoarea poziţiei. Aşchia nu sare departe de butuc... Confirmarea încă odată a acestei observaţii populare ne-ar fi bucurat foarte mult, dacă în anii comunismului tatăl preşedintelui ar fi fost un om integru. Atunci „aşchia” i-ar fi urmat exemplul de integritate. Aşa, i-a urmat exemplul de nimicnicie. „Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au sterpezit dinţii.”

Se ştie că foarte puţini politicieni se sacrifică de dragul de a promova binele comunităţii pe care o reprezintă. Cei mai mulţi îşi promovează propriile interese sacrificând interesele comunităţii. Dar cei care se sacrifică pe ei înşişi câştigă admiraţia posterităţii şi lasă în urmă un exemplu demn de urmat, lasă în urmă un nume bun care este mai de dorit ca avantajele poziţiilor. Lucrurile nu sunt diferite în cadrul „politicienilor” baptişti. Ne-am fi bucurat dacă preşedintele ales al Cultului Baptist ar fi fost un astfel de exemplu de corectitudine care să fi sacrificat interesele sale de moment pentru interesele prezente şi viitoare ale comunităţii baptiste. Trist, că rasa de pigmei se perpetuază încă şi în epoca post comunistă, ba mai mult, se constituie într-o dinastie degenerată care duce la degenerare o întreagă organizaţie bisericească!