Interviul dat de fratele Vuc Viorel --- fratelui Daniel Mitrofan (din cartea Paşi, p. 550 - 558) Partea I

Un alt martor vine să confirme nedreptăţile strigătoare la cer ale celor din conducerea Uniunii Baptiste făcute împotriva fraţilor lor la Caransebeş în anul 1978. Veţi citi mărturia unuia care a participat foarte de aproape la tot ce s-a întâmplat atunci, şi depune o mărturie onestă şi mişcătoare. Interviul este luat de fratele Daniel Mitrofan.

Prin luna noiembrie 2006 s-a ivit ocazia luării unui interviu fratelui Vuc Viorel cu privire la evenimentele din Caransebes si înfiinţarea A.L.R.C.-ului.

Se redă mai jos transcrierea, aproape integrală, a acelui interviu, cu specificul unei discuţii libere.

- Deci în 1978 s-au petrecut evenimentele din Caransebes, când am fost ales diacon al bisericii si tot în vremea aceea se înfiinţase un comitet numit ALRC, Apărarea Libertăţii Religioase si de Constiinţă si în comitetul acesta aveam trei persoane membri din biserică. Problema, confruntarea era...

- Cei trei cine erau? 

- Fr. Petrică Cocîrţeu, fr. Nicolae Rădoi si fr. Petru Selea, de fapt ulterior s-a mai înscris unul , deci cu ăstia am pornit , e vorba de fr. Heliade, asa îl cheamă. Din partea Uniunii am fost avertizaţi printr-o circulară, cum se făcea atunci, că ar fi bine să luăm o poziţie cu biserica faţă de persoanele astea si să-i excludem. Noi ne-am întrunit, comitetul de atunci, am discutat si noi n-am găsit că este drept ca să-i excludem, pentru că noi n-am socotit că e cădere în păcat. Pentru că ei spuneau lucrurilor pe nume, asta nu e păcat si luptau pentru libertatea noastră religioasă.

Pentru că noi n-am ascultat de Uniune, au venit ei la noi. Ne-au spus că în data "de" vor veni, consiliul Uniunii si împreună cu Comunitatea de Timisoara, să ne înlăture pe noi. Noi am făcut o hârtie către dumnealor si i-am rugat să vie mai devreme. Biserica începea la ora sapte si noi le-am propus la ora cinci să avem o stare de vorbă. Am căutat, într-adevăr au venit, si am căutat ca la întâlnirea aceea să le spunem să nu facă jocul Securităţii, pentru că securitatea era incomodată de Comitetul ALRC, nu Uniunea. Noi luptam pentru lucruri care Uniunea trebuia de fapt să le apere dar... si le-a scăpat, normal. Presedinte era fr. Mara si Bărbătei era secretar general si Ţunea era redactor sef.

- Dar, si ei erau prinsi...

- Erau prinsi într-un cleste, ne-am dat seama, că, tot în vremea aceea era votat fr. Olah pentru Comunitatea de Oradea si de nu stiu câte ori tot au respins să dea avizul Departamentului Cultelor, nu-l avizau pe Olah până n-au pus pe cine trebuia, care era acceptat si de Departament, deci era omul în care aveau ei încredere. Ori, fraţii nostri, sigur, ascultători fideli pentru autorităţile de atunci, mă refer la Departamentul Cultelor, s-au conformat, si atunci au venit să ia atitudine împotriva noastră. Noi i-am rugat să nu le facă jocul – ei nu ne-au înţeles, decizia a fost mult mai amplă si aici s-a întâmplat ceva interesant. Fratele Rădoi Nicolae, o vorbit cu fratele Olah, care pe atunci era păstor pe la Bujac, Arad , să vină în seara aia să predice. Si într-adevăr o venit – nimeni n-a stiut decât noi câţiva - si sunt chemat de la sedinţa respectivă, deja era sapte fără un sfert, fără douăzeci, că vino că o venit Olah, treci cu el la amvon si într-adevăr am trecut la amvon si fratele Lae o blocat accesul altora înlăuntru la amvon. Eu l-am prezentat pe fratele Olah, i-am salutat si pe ei, ei imediat când or aflat chestia asta or iesit din sala de sedinţă si s-or urcat unde stătea corul, au umplut acolo bina de...

- Cam câţi au fost?

- Vreo douăzeci,

- Tot comitetul Uniunii?

- Da, oricum, au fost mulţi.

- Vă mai aduceţi aminte cine a fost, asa în mare?

- Fr. Mara, fr. Bărbătei, si atuncea printre ei a mai fost si fratele Bunaciu si alţi fraţi care nu îmi mai aduc acum aminte de ei din Timisoara , din Comunitatea de Timisoara, erau cei cu disciplina pe comunitate, stiţi, comisia

- De disciplină, echivalent

- Da, oricum s-au umplut acolo locurile de la bina coristilor si n-au avut ce face. Au trebuit să asculte la tot programul ce s-a desfăsurat. I-am dat cuvântul la fr. Olah, a predicat si după predicare, deci o încheiat fr. Olah, am rostit rugăciunea de închinare, am eliberat biserica si duminica următoare ...

- Asta când a fost, în timpul săptămânii sau duminică?

- Nu, într-o vineri seara a fost. Duminică urma să avem un botez nou-testamental. Noi,

comitetul ăsta al bisericii din Caransebes, care eram neconformisti lor, ne-am hotărât să ţinem acest botez si am invitat un păstor, fratele Gavrilovici, de la Arad. Si ei, Uniunea, au desemnat, cu Comunitatea bineînţeles, păstor pe fratele Găvăgină. Însă până să ajungem la momentul acesta, vreau să vă spun că la terminare, am spus să rămână candidaţii pentru botez să avem o stare de vorbă cu ei si biserica, restul, e liberă până duminică dimineaţa la ora nouă. În clipa asta, când biserica se pregătea să plece, fratele Mara se ridică si zice: Fraţilor, trebuie să fac niste comunicări si atunci ne-au pus în faţa bisericii, pe noi, pe mine, pe Petrică Cocîrţeu si pe Lae Rădoi, pentru că noi eram socotiţi creierul, nucleul acela periculos. Ei cereau excluderea noastră.

Sigur, biserica n-a fost de acord cu excluderea noastră, din 330 de membri cincizeci erau fideli lor si ăstia au rămas si ăstia ne-au exclus pe noi si întreg comitetul de conducere al bisericii. S-au făcut niste liste prin care toţi ăialalţi nu mai sunt recunoscuţi ca membri, iar noi exclusi.

- Si ce motive au invocat?

- Neascultare, încăpăţânare, nesupunere la ordinele lor,

- Tot comitetul si dumneavoastră cei trei?

- Da. Deci nu ne-am supus la ceea ce ei ne-au cerut, Uniunea si Comunitatea,

- Nimic de ordin doctrinar?

- Nu, nu. Deci eram răzvrătiţi, dizidenţi socotiţi si asa mai departe. În clipa asta, cineva, nici acum nu stiu, a întrerupt lumina electrică. S-a creat o panică acolo. După aceea, în sfârsit, au repus, de la siguranţă. S-a petrecut un vacarm. Cei care ne susţineau, care erau mai loiali, au început o ceartă cu ei, ăstia cu... si a fost asa un dialog din ăla... încât pentru mine seara aia rămâne cea mai neagră a vieţii mele. Nu mi-as fi dorit asa ceva. S-a întâmplat si a fost asa. Din punctul meu de vedere, ca diacon, eu am împărtăsit la câţiva fraţi că dorinţa mea ar fi să-i lăsăm să-si facă lucrarea. Nu i-am stins, suntem liberi înaintea Domnului, că le-am spus adevărul, si că ei să treacă să conducă, ne supunem, nu stiu ce... Fraţii ăstia, au fost de altă părere si întreg comitetul. Adică noi stim că ei fac rău si noi să-i lăsăm? Si pe ideea asta s-au opus si a fost într-adevăr opoziţie. Voiau ei să urce la amvon, ai nostri nu-i lăsau, a fost o busculadă din asta. Cu prilejul ăla a fost si secretarul de la Primăria de atunci, a Caransebesului si inspectorul teritorial, inclusiv domnul Cîrstoiu, a fost si el. Au asistat si după ce s-a eliberat biserica, au hotărât împreună, (cineva care a fost martor ocular, auditiv, mai bine spus, el i-o văzut, dar ăia nu si-au dat seama că e de-al nostru,) - la gară – au auzit discuţia pe care au purtat-o, fr.Mara, fr. Bărbătei si cu ăstia de la Departament si cu alţii să facă o plângere împotriva mea, lui Viorel, Petrică Cocîrţeu si Rădoi Nicolae. Să ne cheme la miliţia de atunci, să ne ţină în limita aceea, sub chipurile că suntem interogaţi, deci un fel de arest din ăsta, dar nu oficial, să împiedice lucrarea de botez. (Va urma)