O întrebare pentru preşedinte: Cine poartă responsabilitatea excluderii celor 140?

După arestarea noastră (Petre Cocârţeu, Ionel Prejban şi Nicolae Rădoi) la 15 octombrie 1978, autorităţile comuniste au trecut repede la alte măsuri extreme pentru a restabili controlul lor asupra Bisericii Baptiste din Caransebeş. Înţelegând că îndemnul conducătorilor Uniunii către membrii Bisericii de a abandona pe cei arestaţi şi de a se supune ordinelor venite de la trădătorii cultului nu vor fi ascultate, autorităţile au decis excluderea tuturor membrilor Bisericii care nu se conformau acelor cerinţe emise de cei instalaţi de partidul comunist la eşalonul superior al Uniunii.

Astfel, au trebuit excluşi 140 de membri ai Bisericii, şi numai în aceste condiţii cei 131 de „membri” (cei ce fuseseră disciplinaţi pentru trăirea în păcate, cei ce nu mai frecventaseră Biserica, cei ce nu aparţineu în nici un fel Bisericii) racolaţi la planul Uniunii au putut să domine adunarea şi să îşi facă de cap în Biserică. Înţelegând că Ieremia Gavagină era prea compromis pentru a duce la bun sfârşit epurarea Bisericii prin excluderea celor „nesupuşi,” autorităţile şi Uniunea au adus un alt păstor (maleabil când era vorba de cerinţele securităţii) şi un secretar docil, care împreună au aprobat măsurile Uniunii care excludeau din Biserică pe cei 140 de membri ce nu se lăsaseră reformaţi de Mara şi de Bărbătei în acord cu cerinţele partidului.

Îi provocăm pe cititorii blogului nostru să identifice pe cei vinovaţi, pe păstorii şi pe secretarul care şi-au pătat conştiinţa cu actul samavolnic al excluderi din Biserică a unor oameni care erau supuşi Domnului Isus şi procedau după principiul expus de apostoli: „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni!” Unii mai sunt în viaţă şi sunt încă activi ca „păstori.” Oare vor avea curajul să iasă în faţă? Dacă ar fi oameni cu simţul responsabilităţii, ar proceda într-unul din aceste două modalităţi.

1.                          Dacă ei cred că au procedat principial la excluderea a 140 de fraţi şi surori din Biserică, să iasă în faţă şi să îşi apere acţiunea! Dacă au făcut bine prin excluderea fraţilor şi surorilor lor, să spună public că sunt mândri de ceea ce au făcut atunci.

2.                          Dar dacă au ajuns la convingerea că au făcut rău, ascultând de autorităţi şi de conducerea coruptă a Uniunii de la Bucureşti, să păşească înainte  şi să îşi mărturisească păcatul pentru a primi iertare acum, cât suntem încă pe drum şi există posibilitatea reconcilierii cu fraţii lor! Nu cumva să ajungă la închisoare şi să plătească ultimul bănuţ!

Poate preşedintele Asociaţiei Bisericilor Baptiste din Statele Unite şi Canada (Daniel Branzai) ne poate asista în identificarea lor. Nu de alta, dar sunt subalterni de ai lui, care s-au perindat şi ei odată la cârma Asociaţiei!