Aşa este între prieteni. Nu putem întotdeauna să cădem de acord în toate privinţele, dar putem să ne înţelegem unul pe altul şi când nu ne înţelegem cu privire la ceea ce dezbatem. Şi dezbaterile nu lipsesc în goana evenimentelor şi circumstanţelor în care trăim!
Fratele Răsvan Cristian Stoica îmi cere (aici) să fac o precizare cu privire la un comentariu al fratelui Daniel Brânzai pe care l-am interpretat ca un atac dat la adresa prietenului meu Paul Dan, şi o fac cu plăcere. Comentariul semnalat (aici), mi se spune, nu era cu privire la fratele Paul Dan, ci cu privire la un anume tip de hiperpocăit care se aseamnă cu o balenă, şi nu poate înghiţi anumite lucruri. Dacă îmi aduc bine aminte, în articolele precedente cu tematica aceluiaşi hiperpocăit, au fost nominalizate trei persoane la această categorie. Deci nu era cu totul deplasat să cred că fratele Daniel Brânzai făcea aluzie la una din acele persoane în comentariul său (şi alţii au înţeles la fel şi m-au contactat revoltaţi). Dar, dacă ni se spune că nu este nici o legătură între caşalotul ochit şi fratele Paul Dan, o accept, cu scuzele cuvenite.
Frate Răsvan, prieteniile nu sunt o povară, ci o purtare mai uşoară a poverilor, iată de ce eu nu renunţ la prieteni. De când ne-am contactat şi cunoscut (imperfect) unul pe altul, eu, personal, am simţit valoarea prieteniei care asistă pe celălalt, şi pentru aceasta vă mulţumesc. Nu m-aţi dezamăgit cu nimic. E de aşteptat să avem şi păreri divergente în lucruri care nu sunt de viaţă şi moarte. Cert este că avem aceleaşi convingeri referitor la nevrednicia noastră în ce priveşte darul mântuirii şi datoria ce o avem de a lupta pentru adevăr şi pentru credinţă. Dumneavoastră o faceţi în felul în care eu nu pot spera să o fac vreodată.
E bine că ne vedem trestii gânditoare. Important este să nu fim trestii bătute de vânt. Printre lucrurile pe care Domnul Isus le-a apreciat la Ioan Botezătorul a fost şi acela că nu era o trestie bătută de vânt, ci a fost gata să moară spunând lui Irod păcatul în care trăia. Şi Ioan Botezătorul a fost evreu, dar a avut stamină. Nu, el nu a înfipt cuţitul în alţii, ci alţii l-au sacrificat pe el, deoarece a spus lucrurilor pe nume, preferând să plătească adevărul cu preţul vieţii. Cred că Domnul Isus apreciază astfel de evrei, şi nu pe cei care mor între stogul de fân şi găleata cu apă din pricina indeciziei lor. Aceia nu sunt martiri, deşi mor în urma (in)deciziei proprii! „În lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere să umblăm la fel” ne îndeamnă Scriptura. În privinţa celorlalte avem promisiunea că Domnul ne va lumina (dacă ne lăsăm luminaţi).
Cu o prietenie reînnoită,
Nicolae Rădoi
No comments:
Post a Comment