Am observat că unii nu prea ştiu cum a fost în realitate sub regimul comunist din România condus de Nicolae Ceauşescu. Realitatea era că păstorii baptişti erau în mare parte supuşi Departamentului Cultelor. De faţadă se spunea că acest organ asista cultele, dar de fapt era un departament al securităţii sub directa îndrumare a lui Ceauşescu, department ce încerca să suprime viaţa religioasă a credincioşilor.
De îndată ce a fost ales noul comitet al Bisericii Baptiste din Caransebeş în februarie 1978, s-a trecut la acţiuni concrete menite să aducă câştig Evangheliei. În primul rând, comitetul Bisericii a hotărât ca fratele Liviu Olah să vină să predice două duminici pe lună. Fratele era urmărit de securitate tot timpul. Pentru a-l opri din predicarea Evangheliei, inspectorul Iulian Sorin i-a ridicat carnetul de pastor. Lucrul acesta însemna că după directivele Departamentului Cultelor recunoscute de Uniunea Baptistă, fratele Liviu Olah nu mai avea dreptul să predice nicăieri. De fapt, fratele Liviu era socotit de ei un om periculos. Noi nu am ţinut cont de regulile Uniunii şi l-am invitat să predice la Caransebeş, deşi cei de la Comunitate şi de la Uniune ne cereau insistent să nu îl mai invităm. Dar noul comitet, care se temea de Dumnezeu şi nu de oameni, a început să invite şi pe alţi fraţi care nu erau pe placul Uniunii. Astfel am invitat la evanghelizări pe fraţii Aurel Popescu, Pavel Nicolescu, Iosif Ţon, Petru Dugulescu, Pascu Geabou, Constantin Chisăliţă, Vasile Taloş.
Vreau să spun că atunci când a sosit fratele Pavel Nicolescu la o evanghelizare în timpul vechiului comitet, nici un membru din comitet nu a vrut să treacă la amvon cu dânsul. Fratele Pavel Nicolescu era un mare anticommunist, şi oamenilor le era frică să stea cu el la amvon. Au fost discuţii într-o cameră anexă a Bisericii, şi timp de 45 de minute s-au dat mai multe cântări commune, până să se stabilească cine va merge cu el. În sfârşit cineva s-a hotărât să treacă cu dânsul la amvon. De când a fost ales noul comitet în 1978 membrii acestuia nu se sfiau să invite pe cei persecutaţi de autorităţi şi nu aveau frică să stea la amvon cu aceştia. De aceea conducerea cultului a luptat împotriva noului comitet încercând să impună din nou cu forţa pe cel vechi.
După încercările nereuşite a apărut conducerea Comunităţii de Timişoara în frunte cu Băleanu Gheorghe şi cu împuternicitul Pârneci. Aceştia au oprit Biserica pentru discuţii. De fapt, ei veniseră să schimbe conducerea Bisericii aleasă statutar. Pe Băleanu l-au întrebat fraţii: “Dumneata ai luat o grămadă de bani de la Bisericile de pe malul Dunării şi le-ai promis că le aduci autorizaţii de funcţionare! Unde-s banii şi autorizaţiile? Băleanu a răpuns: “Asta-i treaba mea.” Se vede că corupţia celor de sus nu consta numai în trădarea fraţilor şi a intereselor Bisericilor, ci şi în însuşirea de bani pentru servicii pe care ştiau bine că nu le vor face.
De fapt securitatea ducea lupta împotriva credincioşilor baptişti pe mai multe planuri. O procedură a fost excluderea din cult a persoanelor ce nu voiau să se supună autorităţilor comuniste şi insistau ca guvernul să nu se mai amestece în Biserici. Guvernul folosea mâna celor de la Uniune şi a celor de la Comunităţi pentru a exclude pe cei indezirabili. Nu aveau nici un drept să excludă membri, deoarece numai Biserica locală putea exclude pe membrii săi. Concomitent cu excluderea celor de la Caransebeş autorităţile aveau în plan excluderea fraţilor Popescu şi Nicolescu. După ce i-au declarat excluşi, au cerut bisericilor să nu îi mai primească la amvon, dar Biserica din Caransebeş nu a ţinut cont de circularele lor. Noi nu i-am ascultat pe mai marii noştri, deoarece ştiam că slujesc securitatea. Astăzi numele trădătorilor pot fi citite în dosarele aflate în arhiva securităţii. De fapt nu numele lor reale, ci numele conspirative. Ei, conducătorii cultului baptist au conspirat împotriva fraţilor lor, i-au exclus din Biserici, i-au reclamat ca răufăcători la autorităţi, i-au împins în închisori, sau i-au determinat să îşi ia lumea în cap plecând legal sau ilegal în alte ţări. Când vom ajunge în faţa dreptului Judecător se va vedea cine pe cine a slujit. Cei care au acceptat persecuţia vor sta de partea Domnului Isus şi vor primi cununa răsplătirii. Cei ce au trădat pe fraţii lor vor sta alături de Iuda, şi îşi vor primi şi ei plata conform trădării. Arginţii şi dorinţa după poziţii i-au împins la trădarea fraţilor lor. “Vai de ei, căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig…”
No comments:
Post a Comment